f.a.u.h.a.u.s. (facultatea de arhitectură și urbanism - holism, adaptabilitate, umanism, sustenabilitate) este un grup de cercetare interdisciplinar centrat pe educația în arhitectură, înțeleasă ca un domeniu strategic aflat la intersecția dintre știință, cultură și societate. Grupul își propune să contribuie la cercetarea în educație, cu precădere la perspectiva învățământului de arhitectură de inovație, prin metode educative și de învățare adaptate la noile schimbări generate de AI și tehnologie, prin prisma principiilor considerate fundamentale pentru viitor, si anume: holism, adaptabilitate, umanism și sustenabilitate. Subiectul are la bază ideea că arhitectura nu poate fi înțeleasă și proiectată izolat, ci doar printr-o abordare integrată, care pune în dialog științele tehnice, științele sociale și umaniste și noile paradigme educaționale.

Obiectivele grupului includ:

• Explorarea arhitecturii într-o gândire integratoare-holistică, ca platformă de transfer interdisciplinar, capabilă să conecteze cunoașterea trecutului cu inovațiile prezentului și provocările viitorului;

• Dezvoltarea de metode și modele didactice inovatoare în educația de arhitectură, cu accent pe adaptabilitate, gândire critică și colaborare transdisciplinară;

• Investigarea relației dintre spațiu construit, tehnologie și condiția umană, în forma sa prezentă de adaptare, pregatire continuă, raportată la binele și sănătatea fizică și mentala a omului;

• Promovarea arhitecturii ca instrument de cercetare aplicată în probleme globale precum schimbările climatice, tranziția energetică, echitatea spațială și reziliența urbană.

f.a.u.h.a.u.s. își propune să devină o platformă deschisă de dialog și co-creație științifică, reunind cercetători din mai multe domenii conexe, din UTCN, din centre universitare naționale și internaționale, cadre didactice, studenți și profesioniști care împărtășesc interesul pentru o arhitectură relevantă, informată științific și conectată la nevoile societății contemporane.

 

Membri

Conf.dr.arh. Dana - Sorina Opincariu – director grup

Prof.dr.arh.habil. Șerban Țigănaș

Conf. dr. arh. Paul Moldovan

S.l.dr.arh. Laura Patachi

S.l.dr.arh. Andreea Pop

S.l.dr.a.pl Leonard Vartic

As.dr.arh. Miruna Moldovan

As.dr.arh. Verona Musteață

As.dr.arh. Marius Păsculescu

Referent /dr.arh. Silviu Claudiu Borș

C.d.a. dr.arh. Loana Alexandra Mezei

C.d.a. dr.arh. Adrian Niculaș

C.d.a. drd.arh. Alex Gabriel Bolasz