În numele domnului Rector, Prof. dr. ing. Vasile ȚOPA, avem deosebita onoare și bucurie de a vă invita să participați la FESTIVITATEA ABSOLVENȚILOR UTCN 2026, un moment de referință pentru întreaga noastră comunitate academică, dedicat unei noi generații de absolvenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc luni, 25 MAI 2026, începând cu ORA 10:00. Festivitatea Absolvenților nu este doar un moment de încheiere a unei etape universitare, ci și o sărbătoare a efortului, a formării academice și a parcursului comun construit de studenți, cadre didactice, personal administrativ, familii și întreaga comunitate UTCN. Prin prezența dumneavoastră, transmitem absolvenților noștri un mesaj important de susținere, apreciere și apartenență. Este un moment în care universitatea, ca instituție și comunitate, își onorează tinerii specialiști și le marchează trecerea către o nouă etapă profesională și personală.
Vă invităm să ne fiți alături, în număr cât mai mare, împreună cu cei dragi, pentru a celebra această nouă generație de absolvenți și pentru a transforma evenimentul într-o adevărată sărbătoare a comunității UTCN. Programul detaliat al evenimentului se regăsește în fișierul atașat.Vă mulțumim și sperăm să ne bucurăm împreună de acest moment special.